Pentru companii

Pentru companii

Colaborare pentru beneficiul ambelor părţi

Afacerea voastră are nevoie de un design bun, iar cursanţii noştri de teme de care se vor bucura. Noi avem încredere deplină în competenţele lor, de care vă puteţi convinge şi voi foarte uşor. Prezentaţi-ne problema şi ideea, şi fără costuri şi în timp record veţi primi soluţia cu care vă veți putea mândri.

Rețineți că designul nostru gratuit nu ar fi atât de important dacă nu ar fi în acelaşi timp şi de top. Indiferent că aveţi nevoie de cărţi de vizită, logotipuri şi/sau site-uri, cursanţii noştri aşteaptă cu nerăbdare fiecare temă a voastră.

PASUL 1.

Trimiteţi cererea în mai puţin de un minut

Trimiteţi o întrebare simplă prin intermediul formularului pe care îl puteţi vedea mai jos pe această pagină. Este suficient să menţionaţi ce design vă trebuie şi să ne lăsaţi datele de contact. După asta veţi fi contactaţi de către un coordonator DesignStudio pentru a stabili în detaliu următorii paşi şi termene, iar în cea mai scurtă perioadă de timp veţi primi o soluţie nouă pentru designul vostru, în conformitate cu standardele globale.

 

Indiferent că este vorba de o companie multinaţională sau de un startup cu doar câţiva angajaţi, noi abordăm pe fiecare la fel, cu un nivel ridicat de profesionalism şi termene record de realizare. Rețineți şi condiţiile incredibile, deoarece majoritatea serviciilor noastre sunt complet gratuite.

PASUL 2.

Alegeţi una dintre soluţiile oferite pentru noul vostru design

V-aţi înscris şi aţi stabilit detalii şi termene cu coordonatorul studioului. În pasul următor obţineţi minimum trei propuneri privind designul dorit şi alegeţi unul. Apoi designul ales este elaborat şi vă este trimis la data convenită.

Interacţiunea completă cu designerii este susţinută de către coordonatorii LINK Academy cu experienţă, pentru a obţine cele mai bune şi mai moderne soluţii de design. Dacă doriţi, puteţi participa şi voi la procesul de elaborare şi să colaboraţi cu designerii şi cu coordonatorii.

Înregistraţi-vă aici şi aşteptaţi-vă la un răspuns rapid

Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii

Denumirea activităţii (*)

Descrierea activităţii şi note suplimentare (*)

Data dorită de primire

Persoana de contact (*)

Compania (*)

Adresa de e-mail (*)

Telefon (*)

[recaptcha]

Categorii de servicii:

  • Crearea logotipului,
  • Identitate vizuală completă sau o parte a ei (cărţi de vizită, memorandum, coperte, card cadou, carduri ID, blocuri…) + redactare standard,
  • Designul pliantelor,
  • Designul broşurilor şi cataloagelor,
  • Designul afişelor,
  • Designul ambalajelor,
  • Design roll-up,
  • Designul copertelor şi aplicații de legătorie,
  • Designul şi pregătirea altor elemente grafice standard şi nonstandard,
  • Designul bannerelor pentru site-uri, pentru campaniile Google AdWords, Facebook etc.
  • Designul site-urilor,
  • Codificarea HTML şi CSS a site-urilor statice,
  • Lansarea site-urilor WordPress cu design unicat,
  • Designul paginilor de landing,
  • Codarea HTML şi CSS a paginilor de landing,
  • Designul şi codarea HTML/CSS a newsletterelor pentru campanii,
  • Prelucrarea şi retuşarea fotografiilor,
  • Fotografierea în studio cu echipament profesional,
  • Înregistrarea şi montarea materialului audio/video (reclame tv şi radio, spoturi radio, materiale video promoţionale etc.).

Oferiţi proiectului vostru soluţii de design de top.

Gratuit! Fie ca ideea voastră să primească un stimulent de marketing modern.
Doi paşi până la un design gratuit. Comandaţi propriul design aici  »

Păşiţi în lumea designului!

LINK Academy îţi deschide uşa pentru o carieră de succes în design.
Viitorul tău este rezultatul deciziilor tale
Vezi condiţiile de şcolarizare la LINK Academy  »