Anunțarea câștigătorului pentru proiectul „Super Mom“

Anunțarea câștigătorului pentru proiectul „Super Mom“

27 August 2020,   By ,   0 Comments

Am ajuns la finalul acestui sezon de activitate și îl încheiem cu proiectul „Super Mom”, finalizat cu succes, unde lucrarea câștigătoare îi aparține cursantei Mara Aida Radmanesteanu, de la departamentul Print Design din cadrul LINK Academy România.

Cursanta a folosit foarte bine simbolistica și abordarea minimalistă pentru a prezenta dragostea maternă, dar în același timp și dragostea față de meserie, iar tocmai acest lucru a deosebit această lucrare în ochii clientului. Logoul simbolizează cineva care ține un bebeluș, iar din numele companiei se poate concluziona că este vorba de o mamă. Bebelușul este învelit cu o pătură roz, iar liniile care îl formează, dau impresia unei pături și produse din lână, produse cu care se ocupă compania. Pătura și bebelușul sunt în forma semnului „infinit”, deoarece „super mom” este mama care își iubește copilul nelimitat, iar semnul infinit simbolizează, de asemenea, legătura dintre ei.

Felicitări câștigătoarei, precum și celorlalți cursanți care au participat la acest proiect și, de asemenea, vrem să-i felicităm pe toți cei care, cu contribuția lor, și-au îmbunătățit atât portofoliul personal, cât și portofoliul DesignStudio în acest sezon.


Doriți un salariu bun?
Noi vă putem ajuta. Vă vom trimite instrucţiuni, invitaţii la seminare gratuite şi noutăţi de la LINK Academy. Introduceţi-vă doar e-mailul şi numele.

Prenume:

Email: