Anunțarea câștigătorului pentru proiectul „Super Mom“

Anunțarea câștigătorului pentru proiectul „Super Mom“

Am ajuns la finalul acestui sezon de activitate și îl încheiem cu proiectul „Super Mom”, finalizat cu succes, unde lucrarea câștigătoare îi aparține cursantei Mara Aida Radmanesteanu, de la departamentul Print Design din cadrul LINK Academy România.

Anunțarea câștigătorului pentru proiectul „A dress“

Am ajuns la finalul proiectului „A dress”, pentru care a fost ales logoul câștigător a lui Milana Kiš, cursantă ITAcademy de la departamentul Print & Graphic Design.

Cele mai bune soluții pentru proiectul  „Super Mom“

A fost creat un cerc restrâns pentru proiectul „Super Mom” – firmă care se ocupă cu realizarea manuală a materialelor din lână și bumbac. Munca lor va fi recunoscută după produsele din materiale de cea mai bună calitate, din care se vor strădui să creeze altfel de produse față de cele pe care le au deja în ofertă. Grupul lor țintă este reprezentat de femeile care vor alege produse pentru casa și copiii lor. Ceea ce a menționat clientul că i-ar plăcea să aibă pe logotipul său sunt culori precum roz, auriu, alb și negru.

Anunțarea câștigătorului pentru „Digitalka“

DesignStudio a mai obținut o soluție de succes din partea cursanților noștri, fiind vorba despre proiectul „Digitalka”. Soluția câștigătoare a fost realizată de către cursantul de la departamentul de Web design, Nedim Islam.

Cele mai bune soluții pentru proiectul „A dress“

S-a format un cerc restrâns cu soluții pentru proiectul „A dress”. Misiunea activității lor este înfrumusețarea femeilor prin realizarea manuală a garderobei. Munca lor se deosebește de restul prin croiala interesantă și neobișnuită care, datorită tipului de material (elastan), stă bine pe aproape toată lumea.

Anunțarea câștigătorului pentru „Sandra Lejić“

Am mai finalizat un proiect la care cursanții noștri au lucrat obținând un rezultat final excelent, de care și clientul nostru este foarte mulțumit. Este vorba despre soluția cursantei Natalija Stojković, care a creat logoul, precum și cartea de vizită pentru clientul care se ocupă de marketing digital.

Anunțarea câștigătorului pentru „Mlekara Zukve”

Faza a doua a proiectului „Zukve” a fost finalizată cu succes, unde cursanții noștri au proiectat ambalajul pentru clientul nostru. Ca și soluție câștigătoare, a fost aleasă lucrarea cursantei Natalija Stojković.

Anuțarea câștigătorului pentru Auto škola

După o lungă selecție de către client, avem soluția câștigătoare pentru acest proiect. Este vorba despre lucrarea colegei Ana Glavšić, cursantă ITAcademy, de la departamentul Print & Graphic design.

Cele mai bune soluții pentru proiectul „SL social media expert“

În ultimele săptămâni, cursanții DesignStudio au lucrat la proiectul privind crearea designului logotipului și a cărții de vizită pentru clientul care se ocupă cu marketingul digital și a cărui brand se numește „Sandra Lejić”. Afacerea clientului există datorită brandurilor și a potențialilor consumatori și, de aceea, misiunea muncii lor este ca brandurile să aibă o vizibilitate și comunicare mai bună cu consumatorii și cu clienții.

Cele mai bune soluții ale proiectului  „Mlekara Zukve – dizajn ambalaže“

De data aceasta, cursanții DesignStudio au avut sarcina ca, după crearea cu succes a logotipului pentru proiectul Mlekara Zukve, să creeze și designul etichetei pentru ambalaj. A fost folosit logoul creat de către cursanta Nataša Popović.

Cele mai bune soluții pentru proiectul „Auto škola – reklamni materijal“

După crearea cu succes a logotipului pentru Auto škola – „Desetka plus”, trebuia creat un material publicitar (carte de vizită și pliant) pentru același client. Logoul creat cu succes de către cursantul Slobodan Vukajlović trebuie să se găsească pe toate materialele aferente. Cursanții trebuie să aibă grijă la culorile folosite pentru crearea logoului, precum și la întreaga estetică.

Publicarea câștigătorului pentru „LEM CO“

În cadrul proiectului „LEM CO”, firma care se ocupă cu hrana sănătoasă, trebuia creat un material publicitar precum prelate publicitare, pliante și autocolante pentru vitrine. Ceea ce face deosebit acest proiect este că respectivul client avea deja logotipul său și cursanții trebuiau să încorporeze în el întregul material publicitar, fără modificări.

Anunțul câștigătorului pentru „Atlas veb-sajt“

Cursanții noștri au primit șansa ca pentru prima dată în acest sezon să lucreze la proiectul Design web. Pe baza designului custom al paginii, realizat de către cursantele Aleksandra Spasić și Aleksandra Jovanović, trebuie realizat un site pentru compania Atlas. Această firmă se ocupă cu vânzarea și crearea articolelor vestimentare pentru bărbați și femei și confecții de serviciu. După finalizarea cu succes a logotipului creat, care a reprezentat prima fază pentru acest client, a ajuns la rând site-ul web, ca fază finală.

Anunțarea câștigătorului pentru „Pet Shop Friends“

În cadrul proiectului Pet Shop Friends, ca soluție câștigătoare a fost ales logoul proiectat de Tamara Jevtić, cursantă ITAcademy, departamentul Print Design.

Anunțul câștigătorului pentru Zukve

Am ajuns la finalul primei părți pentru proiectul „Mlekara Zukve” din cadrul DesignStudio, unde a trebuit creat un logo. Clientul a ales varianta câștigătoare creată de Nataša Popović, cursantă ITAcademy, departamentul Video Design.

Anunțul câștigătorului pentru Auto škola

În cadrul proiectului „Auto škola – Desetka plus”, trebuia creat un logo. Soluția câștigătoare îi aparține lui Slobodan Vukajlović, cursant ITAcademy, departamentul Print & Graphic Design.

Cele mai bune soluții ale proiectului „Auto škola – Desetka plus“

Cursanții noștri au trebuit să creeze un logo pentru un client din Belgrad care are propria școală de șoferi și a cărui firmă se numește „Auto škola Desetka plus”. Misiunea lor este să învețe candidații să conducă în siguranță și conștient, să stăpânească toate situațiile și semnele astfel încât să nu existe drum necunoscut pentru ei și să-i pregătească pentru a conduce singuri. De aceea, cel mai important lucru pe care îl dorește clientul este ca ai săi clienți să observe siguranța, încrederea și să se simtă cât mai relaxați, deși o mare cantitate de stres este prezentă numai din cauza traficului.

Cele mai bune soluții pentru proiectul „Pet Shop Friends“

Cursanții DesignStudio au lucrat intens în perioada trecută la proiectul Pet Shop Friends. Clientul menționează că munca lor este de a asigura hrana, jucăriile, echipamentul și toate cele necesare pentru igiena personală, garderobă și multe alte produse pentru animale de companie. În ofertă se află peste 1000 de articole pentru toate rasele de animale de companie.

Cele mai bune soluții pentru proiectul „Mlekara Zukve“

Cursanți DesignStudio au avut ocazia de a-și arăta priceperea în crearea logoului, și anume pentru clientul care are propria lăptărie. Firma, ca producător individual de produse lactate este în procesul de formare, dar din 1993 au transportat lapte proaspăt pentru multe branduri cunoscute din țara noastră (lăptăria din Șabac, Megle Serbia, lăptăria Pančevo…).

Cele mai bune soluții pentru proiectul „Lem Co“

Încă un proiect la care s-a lucrat excelent de către cursanții noștri! De data aceasta, clientul și-a exprimat nevoia după un material publicitar sub formă de prelate publicitare, pliante și autocolante pentru ferestre. Este vorba despre un magazin alimentar, numit „Lem Co”.


Doriți un salariu bun?
Noi vă putem ajuta. Vă vom trimite instrucţiuni, invitaţii la seminare gratuite şi noutăţi de la LINK Academy. Introduceţi-vă doar e-mailul şi numele.

Prenume:

Email: